Furând fericire

Octombrie 10, 2009

Furand fericire

Hrăneşte-i singurătatea fugind cu fericirea lui,
Îndopându-l cu iluzii şi furându-i visele.

Hrănindu-te cu fericirea lui nu vei face decât sa o amâni pe-a ta.

După 2 luni:

Obrajii traşi,buzele de o culoare cafenie,ochii umflaţi de oboseală ,  erau imposibil  de neremarcat.Înfăţişarea ei te putea duce uşor  la gândul că suferă de o apăsătoare maladie.Chipul ei nu mai cunoscuse de mult timp expresiile bucuriei.

Un bec ars

Septembrie 21, 2009

will come a dayDu-mi durerea undeva departe şi ascunde-o într-o casetă.Pune-i lacăt şi aruncă cheia în mare.

Leagă-mi sentimentele cu un nod pe care nici un marinar să nu cunoască a-l desface şi aruncă-le în mare,să cunoască valurile ,să înghită apă şi să se înece.

Coase-mi gura ,ca nimeni să nu-mi cunoscă aspiraţiile.Coase-mi buzele ,ca niciunul să nu dorească să mi le sărute.

Astupă-mi nasul, nu vreau sa simt mirosul nimănui apropiat şi taie-mi urechile, nu vreau să aud glasul lor strigându-mi numele, nu vreau să-mi iau bun rămas.

Omoară-mi simţurile cu un pistol şi lasă-le împrăştiate pe podea,apoi pleacă.Să cunosc şi eu sentimentul de indiferenţă.

Lasă-mi ochii,să văd cum sunt îndepărtate toate de mine.Să văd cum rămân singura martoră a tragediei mele.

Vopseşte-mă în roşu , ca toţi să mă vadă şi  râzând de durerea mea,să am şi eu un moment de faimă.

Leagă-mi picioarele şi aruncă-mă de pe acoperiş ,ca ultima clipă din viaţă să o petrec alunecand printre vise,să-mi închipui ca sunt o pasăre care nu a învăţat niciodată să zboare.

Dacă-mi vor curge lacrimi…ştiu că marea va avea grijă de ele.

Sufletul meu este acum cedat mării, dar mâinile mele sunt incă libere.

Visul mă acaparează.Imi dau ultima suflare în care sunt puse toate speranţele că trupul meu va rămâne în acestă lume  iar sufletul va trăi veşnic într-un abis al inconştientului.O eternitate şi încă o secundă,atât aş vrea ca ea să trăiască.Ca aceea secundă sa fie ca prima zi de viaţă a unui fluture.Ca în ea să se adune toate amintirile efemere şi să devină eterne.

Să vină toţi cei pe care i-am avut prieteni şi să verse lacrimi,să mă folosesc de ele ca de o scară.

 O cale de scăpare din acestă carte nesfârşită de unice suflete.

Scoate-mi trupul din apă si leagă-l de  stâlpul cu bec ars şi pleacă.Lasă-ţi lacrimile pe cimentul rece şi ia-ţi zâmbetul cu tine.

Vine o zi

Septembrie 9, 2009

have a little patience  Îşi încuie pachetul de ţigări şi sticla de vin in apartament, şi doar cu o pereche de balerini negri, un pantalon de stofă neagră si un maieu negru,subţire, coborî incet scările.

  Împinse uşa grea a blocului şi mireasma toamnei o învălui ca un parfum.Vântul trecu grăbit iar vuietul tresări un fior rece in ea.O frunză cărămizie, abia căzută din copac, se prinse in părul ei  bălai.În mână încă mai avea un muc de tigară şi pe buze, câteva picături, de la ultima înghiţitură de vin.Scăpă , inconştient , mucul de tigară din mână şi cu încheietura îşi sterse buzele. Luă frunza din păr şi o aruncă  in faţa ei.Cu piciorul calcă frunza moartă. După vreo patru paşi îşi întoarse privirea înapoi, către frunza desfigurată.Vântul luă părţi din ea şi le plutea prin aer ca o pasăre care zboară liniştită pe cer.

   Asemeni vântului care a luat părţi din aceea frunză, societatea şi timpul au luat din ea adevăratele plăceri ale vieţii, molipsindu-se cu vicii.Timpul a călcat-o , îndepărtând de ea propria ei persoană, devenind o străină pentru ea, şi o soră a anonimilor. O păpuşă jucată de societate şi ocărâtă de timp.

  Privirea ei incă incadra frunza. O copilă aparu dinaintea ei.

       – Uite,mami,prima frunză de toamnă cărămizie! Uite! Vino s-o vezi!

   Buzele îi tremurau.De la frig sau de la amăgirea, că şi ea când era copil privea toamna cu o pereche de ochi dulci, nu se ştie.Îşi cuprinse umerii cu mâinile şi lăsă privirea în jos ca un prizonier ştiut vinovat , în faţa Curţii.

   Ridică brusc privirea şi aerul rece făcu ca din ochi să-i curgă o lacrimă, şi să-i ude obrazul ca o primă picătură de ploaie. O şterse repede ruşinată apoi întoarse spatele copilei entuziasmate.

    Sufletul îi fu cuprins de o ilaritate efemeră , şi cu paşi inceţi , se întoarse la tagma din ultimii ani.